Home » Știință » Oamenii de ştiinţă au identificat ruta cea mai bună pentru a ajunge pe planeta Marte

Oamenii de ştiinţă au identificat ruta cea mai bună pentru a ajunge pe planeta Marte

Oamenii de ştiinţă au identificat ruta cea mai bună pentru a ajunge pe planeta Marte
Publicat: 29.12.2015
Soluţia a fost propusă de cercetătorii MIT

Se pare că pentru a ajunge pe planeta Marte, cosmonauţii ar trebui să facă o oprire pe Lună, spun cercetătorii Institutului de Tehnologie din Massachusetts. Această rută este diferită de cea propusă până acum, care nu includea aselenizarea. 

În cadrul proiectului lor, denumit Mars Design Reference Architecture 5.0, oamenii de ştiinţă americani au explorat posibilităţile prin care traseul Pământ-Marte va deveni rutină, iar Luna va reprezenta un punct de oprire important pe această rută. 

Motivul pentru care astrul selenar a fost ales drept ”popas” se referă la logistica misiunilor spaţiale. Astfel, cercetătorii au calculat că deplasările ce se pot desfăşura cu mai multe opriri presupun transportul unor cantităţi mult mai mici de provizii faţă de misiunile proiectate să aibă un traseu direct.

Mai precis, în cazul în care urmează să parcurgă o rută complexă, astronauţii pot decola de pe Pământ cu mai puţin de 68% din proviziile aferente unei misiuni directe. Condiţia esenţială a parcurgerii traseului cu opriri o reprezintă, bineînţeles, alimentarea pe parcurs. 

Principala soluţie la care s-au gândit cercetătorii MIT a fost utilizarea rezervelor de apă stocate în gheţarii de la polul sudi al Lunii. În acest sens, cantităţile imense de gheaţă ar urma să fie prelucrate în aşa fel încât să se obţină oxigenul lichid, folosit chiar şi acum la alimentarea rachetelor spaţiale. 

Sursa: sciencealert.com

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...